Pod Garibaldi, Cluj-Napoca

  • Stadiu proiect: Proiectul este autorizat și se află în procedura de achiziție publică pentru execuție.

Descriere generală

Podul Garibaldi traversează râul Someșul Mic, pe strada Garibaldi, în apropierea intersecției cu Splaiul Independenței și strada Uzinei Electrice. Structura existentă, construită între 1960–1962 din beton armat, avea 3 deschideri de câte 14,40 m, lungime totală 50,70 m, și era încadrată într-o stare tehnică critică (IST = 18, starea V). Podul deservea traficul rutier cu 3 benzi și circulația pietonală pe trotuare de 2,25 m, fără parapete de siguranță între carosabil și pietoni.

Proiectul prevede înlocuirea totală a podului existent cu o structură mixtă oțel-beton, modernă și sigură, integrată în reconfigurarea străzii Uzinei Electrice și a intersecțiilor adiacente. Scopul este de a crea o arteră rutieră modernă, cu 4 benzi de circulație auto, piste pentru bicicliști și trotuare pentru pietoni, asigurând siguranță și continuitate pentru toate modurile de transport.

Proiectul este câștigător al premiului BimCon 2024 – Design Category – Infrastructure și a fost proiectat 100% folosind tehnologia BIM. Acesta include și o premieră tehnică: o stavilă gonflabilă cu nivel reglabil, cu scară pentru pești, o soluție inovatoare pentru gestionarea apei și protejarea ecosistemului.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi o experiență de navigare mai bună. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.